carnea ta ca aracetul
îmi mânjește mâinile de nori
când șira spinării tale e un șarpe
vânez “bună-dimineața” cu vârful limbii
pe una dintre pleoape
dar ceasul nenorocitul de ceas începe să urle
să îți învinețească pielea
iar tu aduni toți dumnezeii
să îi injuri
că nu e noapte
No comments:
Post a Comment