zilele sunt ca diacriticele

mereu ratezi câte una
mai ales atunci când trebuie să îți aranjezi hainele în șifonier

ți-am spus că vreau să plec
și m-ai lăsat ca un laș
să îmi adun mărunțișurile din tine

să nu uiți să mai intri din când în când și în bucătărie
ți-am trântit-o cu furie scurtă din ușa pe care voiam să întârzii să ies
ai mâncare gătită pe masă
plămânii mei anesteziați

încheieturile mâinilor

prind caimac
ca cercurile făcute în jurul sfârcurilor
de fanteziile unui băiat

– deschide-ți gulerul cămășii
îmi spune puberul
vreau să-ți văd sufletul
cum se îngrămădește în 300

Iubito

ți-am spus de atâtea ori că toamna e o curvă
îți face cucuie în formă de frunză pe frunte
și îți transformă degetele subțiri în tulpini de lalele crescute cu lapte

marioneta

m-am născut din ochi omenești
printr-o revoltă absurdă a eului
într-o zi când diminețile se împleticeau în doze de morfină
și cutele cearșafului se retrăgeau cu elocință
în spațiul apăsător de strâmt dintre cuvinte

mi-am desfăcut cu greu mâinile de rațiune
și-am aruncat la gunoi osul stricat ce mă lega de trup
iar din triumful cărnii ce se zbătea în fumul de tigară
mi se desena chipul plin de milă
ca o tristă caricatură în tuș

strigătele chinuiților mă amuză

pleoaple mele au orgasme multiple
când nuditatea abia ieșită din exil
își dezgolește colții ei de pradă mutilată

Imitații matinale

credem
asteptăm
divizăm
râdem

totul din cauza timpului ce crește prin noi

- bea-ți ceaiul
imi spune poetul profetic
ca și când din toată dimineața mea nu l-ar interesa decât buzele

avort verbal

vorbeşte-mi cu mâinile
şi lasă cuvintele să amuţească
sensul lor obişnuit
nu se odihneşte azi în mine